Concert de cântări religioase şi patriotice la Jula

Joi, 7 iunie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi la invitaţia Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria, corul preoţilor Episcopiei Caransebeşului, condus de prof. univ. dr. Dumitru Jompan, a susţinut un concert de cântări religioase şi patriotice pe scena Liceului românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula.
 
În deschiderea evenimentului a susţinut un recital de cântece religioase pascale şi corul Liceului Românesc din Jula, condus de profesorul arădean Ovidiu Boar. După cuvântul de deschidere al Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, care a evocat importanţa misionară şi culturală a acestei manifestări, părintele secretar eparhial Casian Ruşeţ, de la Episcopia Caransebeşului a transmis mesajul de salut şi urările de bine ale Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi a vorbit despre întemeierea şi realizările corului, precum şi despre însemnătatea specială a mesajului muzicii sacre.
„Dragi tineri şi copii, poate vă puneţi întrebarea, tineri fiind, de ce trebuie să ne întâlnim şi să comunicăm prin cântec. De fapt, cântecul este unul dintre elementele care ne însoţesc de la leagăn şi până la mormânt. Adică de la glasul mamei şi până la glasul îngerilor, care ne întâmpină atunci când plecăm spre călătoria cea veşnică. De aceea noi comunicăm prin cântec şi de aceea dorim să vă cunoaştem şi să intrăm în inimile dumneavoastră prin cântec. Este un mod de a comunica şi un mod de a ne înveşnici unul în celălalt. Cântăm coral, pentru a arăta că oamenii în viaţa lor trebuie să se armonizeze. Şi, deşi fiecare om are felul lui de a gândi şi felul lui de a se exprima, prin cântecul coral, Dumnezeu ne învaţă că deşi oamenii au vocile şi glasurile proprii pot cânta o singură melodie. De aceea se spune: »Toată suflarea să laude pe Domnul«, nu fiecare în felul lui, ci fiecare dintre noi cu glasul lui, dar într-un singur fel şi unei singure persoane, Mântuitorului nostru Iisus Hristos…”, a spus pr. secretar Casian Ruşeţ, adresându-se publicului şi, în special, tinerilor prezenţi la concert.
Corul Episcopiei Caransebeşului a luat fiinţă în anul 2008, la iniţiativa PS Episcop Lucian. La început a fost format din tineri studenţi de la teologie şi slujitori de la Catedrala Episcopală. Astăzi corul are în componenţă preoţi, diaconi şi slujitori de la catedralele episcopale şi de apropiaţi colaboratori. Concertul minunat, oferit de către slujitorii altarelor din Episcopia Caransebeşului, de muzică religioasă, patriotică şi laică a fost un prilej de bucurie pentru sufletele tinere ale românilor din Ungaria, care au ascultat cu multă linişte armonia deplină a acestui cor caransebeşean.
La eveniment a fost prezent Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi alţi clerici ai Episcopiei, între care s-au numărat părintele vicar Pavel Ardelean, părintele secretar eparhial Visarion Tuderici şi protopopul Origen Sabău, precum şi alţi clerici de la Caransebeş, profesori ai Liceului românesc din Jula şi mulţi elevi.
Manifestarea a fost organizată de către Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei, în colaborare cu Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula, încercându-se astfel păstrarea şi valorificarea culturii româneşti pentru românii din Ungaria.
A.B.

Comentarii