Cinci tineri români din Ungaria vor studia la Universitatea „V. Goldiş” din Arad

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat luni, 1 octombrie, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş” din Arad festivitatea de deschidere a noului an universitar 2012/2013. În toamna acestui an au fost admişi la instituţia arădeană cinci tineri absolvenţi ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula. Aneta Solcan, Suzana Ceglédi şi Attila Papp au început cursurile universitare la Facultatea de medicină, Petru Papp a fost admis la Facultatea de Medicină Dentară, iar Greta Muszka şi-a început studiile la Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Reamintim că tot la această universitate îşi face studiile universitare şi Elena Ruja din Micherechi, studentă în anul III la Facultatea de Medicină Dentară.
A.C.

Comentarii