Ştiri pe scurt...

Jula
Pe 13 iunie s-au împlinit 60 de ani de la examenul de bacalaureat al primei promoţii a Liceului „N. Bălcescu” din Jula. După cum ne-a informat doamna Lucreţia Purdi Cioca, absolvenţii nu plănuiesc o întâlnire pentru acest an deoarece toţi sunt deja înaintaţi în vârstă şi unora le este grea deplasarea la Jula, în oraşul tinereţii lor. Totodată doamna învăţătoare Cioca ne-a mărturisit că şi azi trăiesc încă 8 din cei 16 absolvenţi, aceştia păstrând şi azi legăturile.

Micherechi
Duminică, 23 iunie, la Biserica Penticostală nr. 1 din Micherechi va fi un Botez Nou Testamental. Se vor boteza tinerii Nicoleta Ţicudean, Bernadett Rocsin şi Petru Forogău. Evenimentul va începe la ora 10.00.

Chitighaz
Instructorul de dans popular al mai multor şcoli generale din comunitatea românească din Ungaria şi preşedintele Asociaţiei Culturale a Românilor din Chitighaz, Gheorghe Gros, organizează o tabără de dansuri populare în România. Instructorul ne-a informat că tabăra se va desfăşura în perioada 3–10 iulie, la Făget, unde va participa un grup de 40 de copii şi 6 adulţi, din localităţile Chitighaz, Jula, Leucuşhaz şi din patru localităţi din Bihor.

Jula
Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria va organiza în ziua de sâmbătă, 13 iulie, de la ora 16.00, o festivitate de comemorare a răposatului vicar episcopesc, Teodor Misaroş, care s-a stins din viaţă cu 30 de ani în urmă. Părintele Misaroş, în cei 36 de ani de preoţie, a păstorit credincioşii din Apateu, Săcal şi Micherechi. Programul zilei va cuprinde un Te Deum şi parastas în memoria pr. Teodor Misaroş, o rugăciune şi depuneri de coroane la mormântul părintelui Misaroş, aflat în cimitirul din Oraşul Mare Românesc din Jula, un vernisaj de expoziţie fotografică.

Comentarii