ISUS SALVATORUL: Botez nou-testamental la Biserica Baptistă din Micherechi

Duminică, 14 iulie, Biserica Baptistă din Micherechi a celebrat, într-o atmosferă de praznic ceresc, botezul nou-testamental al opt persoane: Ana Krisztovan, Cristian Ruja, Gheorghe Martin, Ioan Ruja, Samuel Gherman, Estera Gherman, Andreea Creţu, David Croitor. În ocazia aceasta, s-a împlinit ceea ce profetul Isaia vizualiza cu şapte sute de ani înainte, şi anume roada spirituală din calvarul jertfei Hristice. Roada muncii Robului Domnului a fost prilejul bucuriei cereşti, care din abundenţă s-a revărsat şi asupra celor prezenţi la acest eveniment, oferindu-le apoi încredinţarea prin care să poată mărturisi că „Domnul a fost în mijlocul nostru!”

În ultimul an, credincioşii baptişti din Micherechi au avut parte în repetate rânduri de adierea Spiritului Sfânt peste cei prezenţi la închinarea Bisericii. Unii au fost adânc cercetaţi în inimile lor prin încercările dramatice prin care au trecut. Alţii, prin bucuria mântuirii altora, s-au văzut păcătoşi şi că au nevoie disperată de iertarea plină de dragoste a Domnului Hristos. Mărturia înlăcrimată a convertirii lor a certificat că în viaţa lor a avut loc naşterea din nou, despre care Mântuitorul Isus Hristos a vorbit rabinului Nicodim. „Trebuie să vă naşteţi din nou… dacă nu se naşte cineva din nou nu poate vedea Împărăţia Lui Dumnezeu” (Ioan 3:19), au fost cuvinte luate în seamă şi prin harul divin în urma simbiozei binecuvântate dintre Duhul Lui Dumnezeu şi cuvântul Sfintei Scripturi, aceştia au fost regeneraţi spre slava Lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor lor.
Numărul lor s-a sporit de la lună la lună şi, cu voia Celui Prea-Înalt, asemeni famenului etiopian au ajuns la momentul în care să spună: „Uite apă ce ne împiedică să fim botezaţi?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu”… şi Filip a botezat pe famen.” (Faptele Apostolilor 8:36-38).
Bucuria a fost incomensurabilă din pricină că toţi, în urma auzirii Cuvântului, au ajuns să învingă îndoiala şi necredinţa. Astfel, botezul lor a fost proclamarea publică înaintea lumii vizibile şi invizibile a credinţei personale în Isus Hristos şi a mântuirii oferite de El. Îmbrăcaţi în haine albe, ca simbol al curăţirii veşmântului sufletesc, dar şi ca o anticipare a hainei de nuntă din veacul viitor (Apocalipsa 7:9), au păşit în mijlocul adunării care i-a primit cu lacrimile date de bucuria mântuirii. Timpul de închinare a trecut parcă prea repede, lăsând în cugete mărturii precum cea de pe Tabor, în care apostolul Petru, privind schimbarea la faţă a Domnului Hristos, a spus: „Ce bine să fim aici!” (Matei 17:1-13).
Momentul mult aşteptat, atât de cei îmbrăcaţi în haine albe cât şi de cei prezenţi a fost cel al păşirii în apa botezului. Răspunzând fiecare din ei cu cuvintele „DA, CRED” că Isus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu şi Mântuitorul meu personal, au fost botezaţi la porunca Lui Dumnezeu dată în Sfintele Scripturi în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.
Botezul a fost urmat de actul „punerii mâinilor”, prin care cei botezaţi au fost încredinţaţi prin rugăciunea pastorilor, în mâna binecuvântată a Lui Dumnezeu şi a harului Lui.
Sărbătoarea a adunat în părtăşie credincioşi din mai multe biserici din Ungaria şi România. Copiii bisericii, grupul de tineri, fanfara, grupul de bărbaţi, precum cântările şi poeziile celor ce urmau a fi botezaţi, au împodobit serviciul divin. Cuvântul Scripturii a fost predicat de pastorul Csaba Borzasi, de la Biserica Baptistă din Chitighaz, care a citit textul din 1 Petru 3:18-22. În cuvântul său, pastorul a descris mărturia petrină a suferinţei creştine după modelul patimii Lui Hrisos şi implicaţiile acesteia pe calea mântuirii. Actul botezului a fost săvârşit de pastorul bisericii locale, Petrică Creţu, care înainte a făcut o recenzie despre întoarcerea la Domnul a celor opt suflete.
La această sărbătoare, pe lângă credincioşii baptişti, biserica a putut saluta şi găzdui şi credincioşi, aparţinând Bisericilor Penticostale şi Ortodoxe, iar din partea autorităţilor, cei prezenţi s-au bucurat de aleşii administraţiei locale, doamna primar Margareta Tat şi domnul viceprimar Bertold Netea, care la sfârşitul slujbei au adresat un cuvânt de salut celor ce prin botez au păşit pe drumul credinţei.
Le dorim celor ce s-au botezat să umble pe calea credinţei în ascultarea Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos până la sfârşit. Ne rugăm, de asemenea, pentru toţi consătenii noştri, ca dincolo de binecuvântările pământeşti, Bunul Dumnezeu să le facă parte de înnoirea vieţii şi de bucuria mântuirii în veacul acesta şi în cel viitor.
Petrică Creţu, pastor al Bisericii Baptiste din Micherechi

Comentarii