27 sept. 2013

„Mi s-a împlinit marele vis: am văzut oceanul la Miami” - Interviu cu studenta Helga Ruja din Micherechi, după întoarcerea ei acasă din America

Dacă te gândeşti să îţi petreci vara în America, dar nu eşti foarte sigur că ar fi o decizie bună, îţi recomand să citeşti interviul cu studenta Helga Ruja, care a petrecut o vară întreagă în America şi s-a întors acasă foarte încântată. Helga ne-a împărtăşit câteva dintre experienţele sale pe care le-a trăit în America şi câteva păreri pe care a reuşit să şi le formeze.

Programul CC USA oferă oricărui candidat cunoscător de limba engleză posibilitatea de a se integra pe perioada verii, într-o societate nouă, de a întâlni tineri din diferite colţuri ale lumii. Acest program a însemnat o oportunitate pentru studenta Helga Ruja, care a dorit să lucreze într-o tabără de copii în America.
‒ Ce te-a motivat să pleci?, am întrebat-o pe Helga.
‒ Mi-am dorit de foarte mult timp să văd America. Când am aflat că există această posibilitate de participare la programul CC USA, nu am stat mult pe gânduri.


‒ Care au fost condiţiile de participare la program?
‒ Sunt studentă în anul III la Universitatea din Dobriţân, specialitatea turism şi industria hotelieră. Am completat chestionare, am trecut cu bine peste interviuri şi am beneficiat de reducere la biletul de avion. Am avut zborul la începutul lui iunie şi m-am întors pe 1 septembrie.
‒ Cum te-ai simţit în tabără? Ce ai lucrat?
‒ Tabăra s-a aflat în Pennsylvania, o staţiune mare, la o oră şi jumătate distanţă de New York. Această vară a fost cea mai frumoasă din viaţa mea, pentru că mi-am îndeplinit visul. Am avut ocazia de a lucra timp de trei luni într-o ţară deosebită. Am lucrat la cantina unei tabere pentru copii evrei, unde am ajutat la servirea mesei pentru 500 de copii. Am avut colegi minunaţi, cu copiii ne-am înţeles foarte bine, erau de vârsta cuprinsă între 6–15 ani. Lucram în fiecare zi, în zile nelucrătoare ieşeam împreună în oraş, eram ca o familie.
‒ Ce părere ai, merită efortul?
‒ Pentru toţi cei care visează dar nu îndrăznesc să încerce le spun că totul e posibil şi merită efortul. Nu există dezavantaj. M-am făcut mai puternică şi mai sigură pe sine. Când am fost acolo mă gândeam la cei de acasă, acum că m-am întors acasă îmi pare foarte rău că a trebuit să ne despărţim, îmi doresc să mă întorc în America. Până şi legăturile şi discuţiile pe care le aveam cu prietenii de acolo îmi lipsesc atât de mult. Am cunoscut persoane care ne-au iubit în cele trei luni şi cu care păstrăm şi azi legătura.
‒ După încheierea taberei ce programe aţi mai avut?
‒ De fapt, după 9 săptămâni de muncă, împreună cu trei prietene am pornit în călătorie, am plecat să vizităm oraşele Washington, New York, Philadelphia, Baltimore, Boston, Miami, Manhattan, unde ne-am simţit nemaipomenit. Mi s-a împlinit şi marele vis: am plecat pentru şase zile în Miami pentru a vedea oceanul. Nu pot să mă exprim în cuvinte ce am retrăit acolo, am fost marcată profund, sfătuiesc pe oricine să meargă să vadă America.
‒ Povesteşte-ne despre locurile pe unde ai umblat!
‒ Am profitat pe deplin că suntem pe tărâmul viselor. Casa Albă din Washington este cochetă, înconjurată de mii de turişti care declanşează mii de fotografii lângă gardul celei mai râvnite clădiri din lume. Drumul ne-a dus spre New York, unde am văzut multe clădiri foarte înalte. Însă ceea ce merită să vezi şi să trăieşti pe pielea ta, este spectacolul de pe Times Square, cu reclamele luminoase, bombastice. Times Square-ul este tot timpul plin, mărginită de cafenele, restaurante şi magazine, de unde m-am întors acasă cu un mic dulap de haine. Am mai văzut Statuia Libertăţii şi noul World Trade Center al Americii, zgârie-norul Freedom Tower, care se află pe locul unde au fost comise atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din New York.
‒ Ce avantaje ţi-a mai oferit acest program?
‒ Timp de trei luni, cât am stat în America pot să spun că am avansat foarte mult la limba engleză. Din momentul ce am păşit pe pământ american am vorbit doar în limba engleză. Cu toate că la început ne-am descurcat foarte greu, fiindcă ne-au intervenit momente extrem de grele, dar a trebuit să rezistăm. O altă parte bună a fost că am cunoscut alţi oameni, o altă cultură şi o altă bucătărie.
‒ Ai avut posibilitatea să te împrieteneşti cu alţi tineri de altă naţionalitate?
‒ Mi-am făcut foarte mulţi prieteni, la cantină am avut cinci bucătari americani, cu care am fost într-o relaţie de prietenie foarte bună.
‒ Ce te-a impresionat cel mai mult?
‒ În oraşul faimos Manhattan a fost deosebit să văd cu ochii mei starea de bine a oamenilor de acolo.
‒ Te-ai gândit ca în viitor să te întorci în America?
‒ A fost o experienţă pe viaţă şi nu aş ezita niciodată să mă mai întorc în America. Am fost foarte mirată de câtă răbdare au şi cât de buni sunt americanii. Dar am fost aşa de tristă când a trebuit să mă întorc acasă pentru că a trebuit să-mi iau rămas bun de la prietenii dragi, cu care am avut foarte multe amintiri plăcute. Am trăit şi bune şi mai puţin bune, dar ceea ce contează cel mai mult este că am fost cea mai fericită fată din lume!
A. Cioca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...