23 sept. 2013

Revederea promoţiei 1959–1963 - Doar două întâlniri în 50 de ani

Adunaţi de prin toate colţurile ţării, foştii elevi ai promoţiei 1959–1963, au venit sâmbăta trecută, 14 septembrie, la Liceul „N. Bălcescu” din Jula pentru o întâlnire emoţionantă. Dintre foştii lor profesori nu a mai fost de faţă nimeni, fiind în viaţă doar doamna Ecaterina Tiritean, care a lipsit pe motiv de boală, i-a onorat însă cu prezenţa directoarea actuală a şcolii julane, doamna director Maria Gurzău Czeglédi, care le-a povestit cu mândrie cât a „crescut” şcoala, cum funcţionează în zilele noastre. Cei 8 foşti elevi din 18 a promoţiei 1959–1963 au ascultat stând cuminţi în bancă, aşteptând să povestească şi ei despre viaţa lor din ultimii 50 de ani.

Curiozitatea întâlnirii a fost că în toţi aceşti 50 de ani, absolvenţii anului 1963 s-au întâlnit doar o singură dată, acum 30 de ani, în 1983 şi pentru a doua oară acum, în 2013.
Ne mai fiind în viaţă nici dirigintele Iosif Balog, Ioan Balta a fost cel care a strigat catalogul, iar cei prezenţi, în ordine alfabetică, au început să povestească despre viaţa, bucuriile şi necazurile lor. Din 18 absolvenţi 3 nu mai sunt în viaţă (Gheorghe Iova – Chitighaz, Ioan Covaci – Micherechi şi Vasile Roxin – Micherechi), iar alte 3 persoane au fost absente pentru că organizatorii întâlnirii nu au reuşit să dea de urma lor, să le afle adresele (Valeria Fazekas – Săcal, Ecaterina Tábori – Chitighaz şi Agnes Virág – Chitighaz).
Ioan Balta, originar din Otlaca-Pustă, azi trăieşte la Bichişciaba, a lucrat până la pensionare ca poliţist, iar acum conduce o afacere de familie împreună cu soţia şi cu fiul său. Viaţa îi este înfrumuseţată de cei 2 copii şi 3 nepoţi. Zoltan Butt a venit acum cinci decenii la şcoala din Jula de la Apateu. A devenit profesor de matematică şi fizică şi până la pensionare a predat într-o şcoală maghiară din Jula. Cu părere de rău le-a povestit colegilor că de 3 ani a rămas văduv. Anii de bătrâneţe îi sunt înseninaţi de cei 2 copii şi 4 nepoţi. Ştefan Cioca s-a născut la Chitighaz şi în copilărie avea trei dorinţe: să se facă pădurar, să fie pastor şi să devină medic. La început nicio dorinţă nu i s-a împlinit, pentru că a devenit farmacist, dar cu trecerea anilor, Dumnezeu i-a oferit toate bucuriile pe care şi le-a dorit: ca farmacist, toată viaţa a lucrat pentru sănătatea oamenilor, e un însufleţit vânător şi pescar, şi este prezbiter în biserica baptistă din satul său natal, slujind în câteo biserică în fiecare duminică (Chitighaz, Cenadul Unguresc /Ungaria/, Grăniceri şi Şiclău /România/) Ştefan Cioca şi soţia sa azi trăieşte la Jula, se bucură de 2 copii şi 5 nepoţi. Mihai Kozma s-a născut la Micherechi, a lucrat aproape toată viaţa în Jula (cu o mică întrerupere când a fost la Bucureşti), iar azi trăieşte la Dunakeszi. A lucrat ca jurnalist, până în 1999 fiind şi redactorul şef al revistei „Foaia românească”. Are un băiat şi o nepoţică. Gabor Kurta este născut în Pocei şi după bacalaureat a urmat o carieră de ofiţer, terminând apoi şi Academia Militară. S-a pensionat ca profesor doctor docent al Universităţii de Securitate Naţională „Zrínyi Miklós”. Anii de pensie şi-i trăieşte la Nagymaros, având 2 copii şi un nepot. Maria Mornailla este originară din Chitighaz şi a devenit profesoară de matematică şi chimie. Timp de doi ani a lucrat ca profesoară la şcoala românească din Jula, după care, cunoscându-se cu viitorul ei soţ, s-a mutat la Seghedin şi a lucrat în domeniul învăţământului până la pensionare. Are 3 copii şi 5 nepoţi de care se bucură în fiecare zi, fără să renunţe însă la predare având şi azi elevi particulari pe care-i pregăteşte la matematică şi chimie. Ioan Nistor s-a născut la Micherechi, trăieşte în Jula. A spus că el a rămas cel mai aproape de şcoală, pentru că locuieşte la doar vreo 500 de metri de şcoala românească actuală. A lucrat în comerţ şi o vreme şi la Băile Cetăţii. Are 2 copii şi 2 nepoţi. Doina Unc din Cenadul Unguresc a devenit profesoară de română, maghiară şi rusă. O vreme a trăit la Chitighaz, dar din 1988 s-a întors în satul părinţilor, devenind profesoară în şcoala din Cenad. Din 2009 a rămas văduvă, zilele fiindu-i înseninate acum doar de cei 2 copii şi un nepot.
De la întâlnirea de 50 de ani au lipsit pe motiv de boală Iosif Ardelean (Apateu), Maria Miru (Săcal), Petru Mocan (Chitighaz) şi Elena Ruja (Micherechi). Programul comun al elevilor promoţiei 1959–1963 a continuat cu vizitarea fostului cămin de elevi, azi Hotel Elisabeth, şi fosta şcoală românească, azi Biblioteca Orăşenească, ca să se termine seara târziu la masa albă, la Pivniţa cu Bere din centrul Julei.
E.Ş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...