Cum şi ce vom vota la alegerile din 2014? (1)

Vom publica în numerele următoare ale Foii, în cadrul acestei rubrici, toate informaţiile pe care trebuie să le ştie orice cetăţean maghiar de naţionalitate română despre alegerile care ne aşteaptă în anul 2014. În primăvară vor fi alegeri parlamentare, iar în toamnă alegeri de autoguvernări. Pentru prima dată după schimbările din 1990, şi cele 13 naţionalităţi din Ungaria vor avea dreptul să trimită deputaţi în Parlamentul de la Budapesta. Teoretic. Matematic numai 2 sau maximum 3 naţionalităţi vor putea obţine voturile necesare pentru a avea deputaţi parlamentari. Ceilalţi vor avea dreptul doar la purtători de cuvânt, nişte delegaţi fără drept de vot la şedinţele parlamentare. La alegerile din toamnă nu va mai exista sistemul adunărilor electorale. Vom alege în aceeaşi zi, la acelaşi scrutin, atât deputaţii în autoguvernările locale româneşti, cât şi pe cei în reprezentanţele judeţene şi naţionale (pe ţară). O altă noutate a alegerilor din anul viitor este că numai acei cetăţeni de naţionalitate vor putea alege şi vor putea fi aleşi, inclusiv la alegerile parlamentare, care s-au înregistrat pe listele de naţionalitate. Iar aceste liste, faţă de anii trecuţi, vor fi publice şi nu se vor distruge nici după alegeri. Dar să luăm pe rând…


Alegeri parlamentare 2014

În primăvara anului 2014, pentru a şaptea oară se vor ţine alegeri parlamentare în Ungaria de după schimbarea de regim din 1990. Anul viitor se vor ţine şi alegeri europarlamentare. Data acestora este deja stabilită: 25 mai 2014. Până acum câteva săptămâni s-a prevăzut ca şi alegerile pentru parlamentul din Budapesta să fie la aceeaşi dată, dar mai nou se vorbeşte de o dată separată, 6 aprilie 2014, pentru alegerile din Ungaria. Data alegerilor va fi stabilită de preşedintele republicii. 

Legile pe baza cărora se vor desfăşura viitoarele alegeri sunt:
– Legea CCIII din anul 2011 referitoare la alegerea deputaţilor parlamentari;
– Legea XXXVI din anul 2013 despre procedurile electorale;
– Legea XXXVI din anul 2012 referitoare la Parlament;
– Legea LXXXVII din 2013 despre transparenţa cheltuielilor de campanie electorală a candidaţilor la alegerile parlamentare;
– Ordinul ministerial 17/2013 (VII.17) din partea Ministerului Administraţiei şi Justiţiei referitor la registrul central şi la alte registre electorale.

Numărul deputaţilor parlamentari: 199
De pe liste naţionale: 93 persoane (printre aceştia se vor afla şi deputaţii naţionalităţilor!)
Din circumscripţii electorale: 106 persoane

Condiţiile pentru participarea la alegerile parlamentare a cetăţenilor de naţionalitate:
– vârsta majoratului,
– stare mentală sănătoasă,
– să nu fie condamnat la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă,
– să nu ispăşească vreo pedeapsă cu închisoarea,
– să-şi declare şi să-şi însemne naţionalitate,
– să se înregistreze ca minoritar pe lista naţionalităţii sale.

Pe 1 ianuarie 2014 se deschide registrul pentru naţionalităţi. Acesta va fi deschis până în ziua a 14-a înainte de alegerile parlamentare. Deci, în caz că alegerile vor fi pe 25 mai, înregistrarea se poate face până pe 11 mai, iar dacă vor fi pe 6 aprilie înscrierea pe listă se va putea face până pe 23 martie. La alegerile parlamentare vor putea vota lista românilor numai acei români din Ungaria, care s-au înregistrat ca români. Dacă cineva se răzgândeşte şi nu mai doreşte să voteze, se poate şterge (la cerere proprie) de pe lista naţionalităţii până în a treia zi dinaintea alegerilor!

Înregistrarea se va putea face, începând cu 1 ianuarie 2014, personal sau pe cale poştală la birourile electorale locale sau se poate înainta la adresa www.valasztas.hu către Biroul Electoral Naţional.

Acei cetăţeni maghiari, cu adresă în Ungaria, care s-au înregistrat ca naţionalităţi la alegeri vor avea dreptul să voteze 
– pe candidatul individual din circumscripţia sa electorală
ŞI
– pe lista naţionalităţii sale. 
În lipsa acesteia din urmă, pe lista vreunui partid. 
Cetăţeanul de naţionalitate va trebui deci să se decidă: în caz că votează lista alcătuită de autoguvernarea pe ţară a naţionalităţii sale, nu mai poate vota pe listă de partid. Astfel, cetăţenii de naţionalitate vor da 1 vot pentru candidatul individual din circumscripţia sa şi 1 vot pentru lista naţionalităţii sale (sau pe lista de partid).
(Va urma)

E. Ş.

Comentarii