Concertul doamnei Lia Lungu, cel mai minunat cadou de Crăciun

Pe 11 decembrie am avut ocazia să particip la un concert extraordinar susţinut de îndrăgita cântăreaţă Lia Lungu, la Centrul Cultural Românesc din Jula. Pot să spun că mi s-a împlinit un vis, pentru că am fost nu numai spectatorul, dar şi părtaşul acestui concert minunat, pe care l-am aşteptat foarte mult. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am avut posibilitatea să particip la concertul aniversar al artistei. 

Lia Lungu este o interpretă de folclor tradiţional, a fost solistă vocală a Ansamblului Profesionist „Banatul” din Timişoara şi cântăreaţă în corul Operei Naţionale din Timişoara. Pe lângă cariera artistică din ţară şi din străinătate, Lia Lungu este şi ziaristă a presei româno-americane. A primit premii naţionale şi internaţionale, a fost laureata premiului Maria Tănase, în anul 1981.
Fiind un mare admirator al cântecului popular românesc, în special al folclorului bănăţean, abia am aşteptat să mă întâlnesc cu doamna Lungu, pe care o cunosc de mai mult timp. La prima vedere, fiind foarte emoţionant, am lăcrimat. Am devenit mai neastâmpărat când domnul Ioan Gheorghe Oltean, preşedintele asociaţiei a invitat-o pe scenă. După o scurtă introducere a doamnei Lungu, auzindu-mi numele, nu mi-a venit să cred că m-a invitat pe scenă unde i-am predat un mic cadou. Am cântat împreună un cântec popular, care îmi este foarte drag: „Frunză verde, iedera”, după care au urcat pe scenă mai mulţi interpreţi de muzică populară românească: Floarea Gojda Tomoioagă, Mariana Birică, Mircea Cârţişoreanu, Otilia Radu şi instrumentiştii: Ionel Radu, Gârlea Septimiu şi Lera Cosmin. 
Trebuie să vă mărturisesc că am fost cel mai fericit om de pe pământ în seara aceea, pentru că am avut posibilitatea nu numai să cânt împreună cu Lia Lungu, dar şi să dansez pe ritmurile unui minunat cântec popular bănăţean. Pe această cale doresc să-i mulţumesc mamei mele şi familiei Gheorghe Sferle din Micherechi, pentru că au fost alături de mine la acest minunat spectacol şi, nu în ultimul rând, îi mulţumesc doamnei Lungu pentru invitaţia specială de a participa la concertul aniversar de 40 de ani în cariera profesională. Pentru mine, concertul doamnei Lia Lungu de la Jula a fost cel mai minunat cadou de Crăciun!
Roland Fekete

Comentarii