Cum şi ce vom vota la alegerile din 2014? (4)

După alegerile parlamentare din primăvara anului 2014, în cadrul alegerilor locale din toamnă, naţionalităţile din Ungaria îşi vor putea alege reprezentanţele lor locale, teritoriale şi naţionale, numite „autoguvernări”. Legea pentru drepturile naţionalităţilor din Ungaria a fost modificată în anul 2011, astfel noile alegeri vor ţine seamă de ultimele modificări. Deocamdată nu ştim dacă numărul autoguvernărilor româneşti va creşte sau va scădea, cert este că următoarele alegeri vor depinde şi de rezultatele ultimului recensământ din 2011.

Unde se vor ţine alegeri de autoguvernări minoritare româneşti?
– Alegeri pentru autoguvernări locale româneşti se vor ţine numai în acele localităţi (sate sau oraşe) din Ungaria unde la recensământul din 2011 s-au declarat minimum 30 de români. Acest lucru este valabil şi pentru sectoarele din Capitală. Deci, indiferent de numărul celor care se vor înscrie în registrul deschis pe 1 ianuarie 2014!
– Alegeri teritoriale (judeţene sau pe capitală) româneşti se vor ţine în acele locuri, unde numărul autoguvernărilor locale româneşti sunt minimum 10.
– Alegeri pentru autoguvernarea românească pe ţară se vor ţine indiferent de numărul autoguvernărilor locale.

Cine vor putea vota?
La alegerile de autoguvernări de naţionalitate din Ungaria vor putea vota numai acei cetăţeni cu domiciliu stabil în Ungaria, care s-au înscris pe listele de naţionalitate. Înregistrarea pe aceste liste se poate face (la primării, prin Internet sau prin corespondenţă) începând de la 1 ianuarie 2014. 
Cei care s-au înscris în anul 2014 în registrul românilor vor rămâne acolo pe veci sau până când nu vor cere ei personal să fie şterşi! Cei care se şterg, nu se pot înscrie în registrul altei naţionalităţi.
Lista cu registrul naţionalităţilor va fi publică! De exemplu, organizaţiile româneşti care vor desemna candidaţi pentru alegeri vor avea dreptul să ştie cine sunt alegătorii români. 

Cine vor putea fi candidaţi la alegerile de autoguvernări minoritare?
La alegerile româneşti vor putea candida numai persoane de cetăţenie maghiară cu domiciliu stabil în Ungaria, care s-au înscris în registru ca români. Candidaţii români vor trebui să declare (în scris) că vorbesc limba română, cunosc cultura şi tradiţiile românilor. 

Câţi membri vor avea noile reprezentanţe?
– Autoguvernările locale româneşti vor fi alcătuite din 3 membri, dacă în registrul românesc al localităţii respective s-au înscris mai puţini de 100 de membri. În caz că s-au înregistrat peste 100 de români, autoguvernarea românească va avea 4 membri. 
– Autoguvernările teritoriale (judeţene şi pe capitală) vor avea 7 membri.
– Autoguvernările pe ţară vor avea 15 membri, dacă numărul alegătorilor (persoane înscrise în registru) este sub 5000. În caz că numărul alegătorilor este între 5 şi 10 mii, autoguvernarea pe ţară va avea 23 de membri, între 10 şi 25 de mii – 31 membri, între 25 şi 50 de mii – 39 de membri, iar dacă numărul alegătorilor este peste 50 de mii, autoguvernarea pe ţară va fi alcătuită din 47 de membri.

Cum se fac candidaturile?
– La alegerile minoritare numai organizaţii minoritare pot desemna candidaţi.
– Pentru valabilitatea unei candidaturi, un candidat are nevoie de recomandările a minimum 5% a alegătorilor înscrişi în registru, sau minimum 5 recomandări. 
– Liste teritoriale şi naţionale numai organizaţii minoritare au dreptul să întocmească, fiind nevoie de recomandările a minimum 2% a alegătorilor. 

Cum vom vota?
– Alegerile de autoguvernări minoritare se vor ţine în aceeaşi zi cu alegerile locale din Ungaria. Persoanele înscrise în registrul românilor vor vota în acea zi atât pentru deputaţii în autoguvernarea românească locală, cât şi teritorială şi pe ţară. Alegerile vor avea o singură rundă. 
*
TRIMITEŢI-VĂ ÎNTREBĂRILE!
Stimaţi cititori, în următoarele luni vom reveni cu siguranţă de mai multe ori cu informaţii referitoare la alegerile parlamentare şi de autoguvernări minoritare din Ungaria. În caz că aveţi orice nelămuriri sau consideraţi că unele capitole ale legii electorale şi minoritare mai trebuie analizate, spre o bună informare a alegătorilor români, vă rugăm să ne trimiteţi întrebările Dumneavoastră la care noi promitem că vom cere răspunsurile specialiştilor şi le vor publica în săptămânalul nostru.
Aşadar, trimiteţi-ne întrebările Dumneavoastră ca să fiţi cât mai bine informaţi!
E.Ş.

Comentarii