Reprezentanţii naţionalităţilor în Parlament s-au întrevăzut cu premierul Orbán Viktor

Pe 6 mai şi-a ţinut şedinţa de constituire noul Parlament de la Budapesta, înfiinţat în urma alegerilor din 6 aprilie a.c. Noua Adunare Naţională este compusă în total de 199 de parlamentari, dintre care 133 sunt deputaţi din partea partidelor Fidesz-KDNP, 38 de deputaţi din partea coaliţiei de stânga, 23 de deputaţi Jobbik, 5 de la LMP, la care se alătură cei 13 purtători de cuvânt ai naţionalităţilor. Aceştia din urmă însă nu au drept de vot la şedinţele parlamentare.
După şedinţa de înfiinţare a Parlamentului, în aceeaşi zi de 6 mai, au depus jurământul şi cei 13 purtători de cuvânt ai naţionalităţilor. Aceştia au jurat, fiecare în limba sa maternă, în faţa preşedintelui parlamentului Kövér László. Preşedintele Kövér şi-a exprimat speranţa că „activitatea purtătorilor de cuvânt ai naţionalităţilor vor contribui la îngrijirea moştenirii culturale”, se arată într-un comunicat MTI. El a reamintit că, prin acest gest, Ungaria a recuperat o datorie de peste 20 de ani faţă de naţionalităţi. Preşedintele Parlamentului a promis că munca purtătorilor de cuvânt va fi ajutată cu bunăvoinţă, vor încerca de fiecare dată să ajungă la consens sau măcar să aibă o bună colaborare.
După realegerea sa din 10 mai, premierul Orbán Viktor s-a întâlnit cu cei 13 purtători de cuvânt ai naţionalităţilor în prima lui zi de lucru, luni, 12 mai. În cadrul discuţiilor purtate în Parlament, primul ministru a accentuat că Guvernul doreşte să aibă o colaborarea foarte bună cu purtătorii de cuvânt ai naţionalităţilor. Discuţiile s-au desfăşurat într-o atmosferă plăcută, toate părţile fiind de acord că sunt deschişi la o colaborare fructuoasă. Încă de la prima întâlnire s-au conturat şi câteva idei referitoare la dezvoltarea relaţiilor dintre Ungaria şi ţările vecine, se mai arată în comunicatul MTI.
E.Ş.

Comentarii