O zi la muzeu, alături de Oroian şi Munkácsy

Redacţia micilor ziarişti de la revista „Păpăruga” de la şcoala generală din Micherechi este, la fel ca orice redacţie şcolară, în permanentă schimbare. Atunci când elevii mai mari părăsesc şcoala, în redacţie vin elevi noi din clasele mai mici. Pentru a forma din această echipă o redacţie adevărată, închegată, care să ştie să lucreze împreună, este nevoie şi de amintiri comune. 

Deoarece vara trecută a fost foarte ploioasă iar serile au fost cam reci, redacţia „Foaia românească”, cea care ajută activitatea „Păpărugiştilor”, nu a putut organiza tabăra „Păpăruga”, aşa că ne-am gândit la o altă ocazie de a fi împreună, de a ne cunoaşte mai bine, de a forma o echipă. Aşa să născut ideea unei vizite la Muzeul „Munkácsy Mihály” din Bichişciaba, unde în aceste zile a putut fi văzută şi o expoziţie românească. Joia trecută, 2 octombrie, 13 elevi de la revista „Păpăruga” a şcolii din Micherechi, însoţiţi de profesoara Mihaela Baicu, au făcut o excursie cu trenul la Bichişciaba. În faţa muzeului au fost aşteptaţi de doamna Emilia Martin, muzeograf şi etnograf, tot de origine din Micherechi, care i-a călăuzit pe copii prima dată în Sala Muzelor, unde au vizionat expoziţia de artă plastică a lui Ştefan Oroian din Jula. După cunoaşterea artei abstracte a lui Oroian, elevii au vizitat expoziţia de relicve şi picturi a lui Munkácsy Mihály, ca ultima sală de vizionat să fie cea cu expoziţia despre epoca de gheaţă. 







Punctul culminant al vizitei la muzeu a fost într-un mic separeu, unde au fost aşezate costume de femei şi de bărbaţi în stilul secolului al XIX-lea, pe care copiii le-au îmbrăcat cu multă curiozitate şi s-au fotografiat. Călătoria în lumea artelor le-a oferit o după amiază plină de emoţii şi amintiri.
E.Ş.

Comentarii