Constituirea noii Adunări generale a AŢRU, ca un meci fără arbitru

În ziua de 6 noiembrie 2014 s-a constituit, la Jula, noua Adunare generală a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, cea care îi va reprezenta pe românii din Ungaria în următorul ciclu electoral de cinci ani, până în 2019. Pentru prima dată de când avem autoguvernare pe ţară, la şedinţă a fost mai numeros publicul interesat (circa 25 de persoane), decât numărul deputaţilor. În vremurile glorioase era când aveam 53 de deputaţi în AŢRU, numărul acestora a scăzut acum, după reglementările noii Legi a Naţionalităţilor, la 15. Cele mai bine de două ore cât a durat şedinţa a cuprins atât momente de seriozitate cât şi situaţii caraghioase. A doua parte a şedinţei ne-a amintit de un meci fără arbitru. 


Cei 15 membri care alcătuiesc noua Adunare generală a AŢRU provin de pe trei liste, care s-au luptat la alegerile minoritare din 12 octombrie a.c.: Alianţa pentru Românii din Ungaria (ARU) – 7 deputaţi, Asociaţia Românilor din Micherechi (ARM) – 6 deputaţi şi Asociaţia Română din Budapesta (ARB) – 2 deputaţi. 

Jurământ în limba română şi primele neînţelegeri
Şedinţa de constituire a fost condusă, până la alegerea noului preşedinte, de către decanul de vârstă, doamna profesoară pensionară Maria Sarca Zombai din Chitighaz. Întrunirea a început prin demisionarea lui Tiberiu Juhász din postul de şef al Oficiului AŢRU. Scenariul obligatoriu este stabilit de către Oficiul Guvernamental, care a trimis şi doi observatori la şedinţă în persoanele domnilor jurişti Kása Róbert şi Adam Sucigan. Jurământul a fost depus de toţi cei 15 deputaţi doar în limba română.
Imediat după acest moment solemn, a cerut cuvântul doamna Elvira Ardelean, deputată din partea ARM, primăriţă în Otlaca-Pustă, şi ieşind în faţă a dat citire unui text prin care explică de ce va vota alături de membrii ARU. Cităm doar începutul acestei scrisori trimise tuturor deputaţilor în seara dinaintea alegerilor: „Doresc ca în sfârşit să se realizeze un dialog al dezbaterilor! Trebuie să punem capăt diviziunii comunităţii românilor din Ungaria! Ca membru al Asociaţiei Românilor din Micherechi sprijin candidaţii Alianţei pentru Românii din Ungaria la postul de preşedinte şi vicepreşedinte al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. Ca membru al Asociaţiei Românilor din Micherechi doresc să fiu o punte de legătură pentru deputaţii celor două asociaţii în vederea unei colaborări cât mai fructuoase.” 
Acest gest a fost caracterizat de ceilalţi membri ai ARM ca o trădare a listei cu care a candidat deputatul în cauză, a fost un complot realizat în ultima noapte. 
După exprimarea acestei nemulţumiri, primele neînţelegeri între deputaţi a apărut imediat la aprobarea ordinii de zi. Conform acesteia, după alegerea noului preşedinte, trebuia votată modificarea Statutului care ar fi stabilit noile comisii şi alte modificări. Deputaţii ARM s-au arătat nemulţumiţi faţă de metodele cu care lucrează Oficiul AŢRU, care pentru unii deputaţi a trimis planul Statutului în seara dinaintea şedinţei, pentru alţii însă nici până în momentul şedinţei. Mai mulţi deputaţi au semnalat că nu au nicio obligaţie ca să voteze Statutul la această şedinţă, având pentru asta încă 90 de zile. Varianta Statutului înaintată pentru această şedinţă a fost pregătită superficial, cu multe greşeli, din acest motiv a fost cerută amânarea dezbaterii acestuia. Până la urmă, s-a amânat acest punct de pe ordinea de zi.


Noii conducători: Tiberiu Juhász şi Erica Borbély
Fostul preşedinte, Traian Kreszta, care a condus AŢRU din 1999, a făcut propunerea ca noul preşedinte să fie Tiberiu Juhász (ARU). Dr. Gheorghe Ruja l-a propus pentru aceeaşi funcţie pe Bertold Netea (ARM). Primul a cerut ca şedinţa să continue cu uşile închise, al doilea a cerut uşi deschise. Până la urmă şi Juhász şi-a modificat cererea, aşa că alegerea s-a desfăşurat în faţa tuturor celor prezenţi la şedinţă. Punându-se la vot, Tiberiu Juhász a primit 8 voturi pentru şi 7 împotrivă, în timp ce Bertold Netea a întrunit doar 7 voturi pentru şi 8 împotrivă. După alegerea preşedintelui s-a trecut la cea a vicepreşedintelui. Singurul candidat pentru acest post a fost Erica Borbély, directoarea şcolii româneşti din Chitighaz, care a obţinut 9 voturi pentru. Imediat după aceasta, a fost aleasă şi Elvira Ardelean în funcţia de consilier pentru probleme bisericeşti şi de dezvoltare teritorială, o nouă funcţie care nu exista până acum în AŢRU.

Salarii, onorarii şi primă pentru fostul preşedinte
După alegerile conducătorilor, s-au decis prin vot şi salariile, onorariile acestora. Preşedintele va primi lunar 386.000 ft, vicepreşedintele 193.000 ft, iar consilierul 115.000 ft. Toate acestea au fost votate cu 8 voturi pentru şi 7 contra. După asta, Tiberiu Juhász i-a mulţumit fostului preşedinte pentru activitatea depusă în cei 16 ani în fruntea AŢRU şi a propus ca Traian Kreszta să primească o primă de 2 luni din salariul pe care l-a avut, asta însemnând aproape 900.000 ft. După votul aprobator al 8 dintre deputaţi (inclusiv şi-a votat prima şi Traian Kreszta, altfel nu avea majoritate), acesta s-a ridicat şi a anunţat că din acel moment renunţă la mandatul său din AŢRU alegând ca în viitor să fie doar purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul din Budapesta. 
Pe tot parcursul şedinţei, dezordinea şi gălăgia în sală a produs o stare haotică. Uneori ne-am simţit ca la un meci fără arbitru. Toate lumea vorbea când şi cum îl rupea capul, noul preşedinte a dat cuvântul unora din public şi când nu era indicat, tensiunea şi neliniştea se vedea pe faţa tuturor. După un început dificil şi uneori caraghios să sperăm totuşi că în scurt timp se va ajunge la AŢRU la o normalizare a relaţiilor, la un dialog onest şi sincer. Pentru că dacă va rămâne totul aşa, vom fi de râsul lumii.
E.Ş.

Comentarii

  1. Nu vom fi de râsul lumii, cá suntem!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sper ca Elvira Ardelean nu va mai avea tupeul sa vina in Romania sa se dea mare romanca. Aceasta tradare e mai odioasa decat orice actiune a ATRU. Macar astia erau "cinstiti" in actiunile antiromanesti. Sa-ti stea "ciolanu"-n gat cucuoana Elvira, poate asa inveti si matale ce insemna cinstea, demnitatea si respectul fata de romanism.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: locmunca.office@gmail.com

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu