26 iun. 2015

Editorial - Ia românească

Recunosc, când am cumpărat-o la magazinul Ziridava din Arad, am fost extrem de fericită, pentru că ea a fost semnul că mă maturizez. Apoi, chiar a fost o vreme când am urât-o, pentru că nu-mi convenea că este obligatorie. Pe la mijlocul anilor 1980, toate fetele care ne-am înscris la liceul românesc din Jula trebuia să avem o bluză românească, o ie, cumpărată din România. Asta era o tradiţie în viaţa liceului. Ia trebuia s-o purtăm ca uniformă la toate serbările şcolare. Nimeni nu ne povestea atunci despre istoria portului popular românesc, despre însemnătatea lui, de ce ar trebui să fim mândre când purtăm ia românească. Nimeni nu ne-a spus că românii aveau cândva o frumoasă regină, pe nume Maria, care purta cu deosebită mândrie ia românească până şi în deplasările ei în America, în anii interbelici. Au fost vremuri când nu era o mândrie să recunoşti că eşti român. În anii 1980 era la modă tradiţionalul, aşa că am abandonat ia cumpărată de la Arad şi am scotocit prin dulapurile bunicilor noastre căutând spăcele şi alte haine bătrâneşti. Concuram între noi ca să găsim şi să purtăm cu fală cea mai frumoasă bluză bătrânească. Apoi, au trecut anii şi deceniile, iar noi am uitat de ie…

Până acum doi ani, când am scris şi noi, în „Foaia românească”, despre acea iniţiativă pornită din Bucureşti, care îşi propunea renaşterea şi popularizarea tradiţiei de a purta ia românească. Iniţiativa „La Blouse Roumaine” a trecut încă din primele zile graniţele capitalei româneşti, dar şi frontierele României şi a cuprins tot globul pământesc, de la New York până în Australia şi din Japonia până în Suedia. Comunitatea „La Blouse Roumaine” este formată azi din zeci de mii de oameni, femei şi bărbaţi de asemenea, români răspândiţi în toate colţurile lumii, care au dat dovadă de dorinţa de a găsi un simbol naţional, care să îi reprezinte şi care să-i facă mândri în faţa întregii lumi. Ia, bluza tradiţională a românilor a început să fie din nou purtată nu doar în zile de sărbătoare sau la Ziua Naţională, ci şi pe stradă, în orice zi a săptămânii.
Comunitatea on-line „La Blouse Roumaine” chiar a desemnat şi o zi specială pentru a sărbători ia: 24 iunie, ziua de Sânziene a fost numită Ziua Universală a Iei. În această zi, toţi cei care simpatizează şi se solidarizează cu această iniţiativă îmbracă ie, paginile de socializare sunt inundate de poze cu fete şi femei frumoase sau prunci îmbrăcaţi în splendidele bluze româneşti. Pornită la început în spaţiul online, iniţiativa iei româneşti a ieşit foarte repede în lumea reală, fiind atât de populară încât în acest moment se fac deja demersuri şi se adună semnături pentru a include ia românească în patrimoniul mondial UNESCO. Până acum, din România, UNESCO a inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial al umanităţii Doina, Căluşul şi Ceramica de Horezu.
Şi redacţia revistei „Foaia românească” a votat petiţia online, care susţine includerea iei româneşti în patrimoniul cultural al lumii. Argumentele sunt multe: ia poate fi mai mult decât un brand de ţară, acest frumos şi unic port popular poate reface imaginea, din păcate, deseori pătate, a românului mândru de trecutul său şi demn de un viitor mai bun; ia arată lumii o Românie frumoasă cu oameni frumoşi; pe plan personal, bluza românească ne ajută să ne reconectăm cu trecutul, cu familia, cu bunicii.
A apărut de scurt timp o rază de speranţă şi la noi, românii din Ungaria: echipele folclorice ale copiilor de la şcolile noastre româneşti au început din nou să poarte costume cu motive româneşti, caracteristice zonei Bihorului şi Crişanei, schimbând costumele vechi, mult prea simplificate şi fără specific naţional. Bravo lor şi celor care au încurajat acest lucru!
Cu paşi mici, ia românească ne va (re)cuceri pe toţi.

Eva Şimon

2 comentarii:

  1. Foarte frumos articolul despre ie, în corelație cu patrimoniul cultural imaterial al umanității (apropo, până acum nici n-am știut că există și latura imaterială a acestui patrimoniu) ! Mai frumos decât multe editoriale din ziarele românești. Felicitări !

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...