19 iun. 2015

Ioan Selejan (1931–2015)

Pe 5 iunie s-a stins din viaţă, la vârsta de 84 de ani, dr. Ioan Selejan din Aletea, medic veterinar şi fost preşedinte al autoguvernării locale româneşti, acesta fiind condus pe ultimul drum de soţia Judit cu care a convieţuit 57 de ani, de membri ai familiei, prieteni, cunoscuţi sau localnici, marţi, 16 iunie, în cimitirul de pe strada Vasúti din Bichişciaba. Ioan Selejan s-a născut pe 23 septembrie 1931, într-o familie de români din Aletea, localitatea în care a crescut, şi-a făcut şcolile elementare, aici a trăit şi de aici a fost condus şi pe ultimul său drum spre Bichişciaba. În anul 1958 a primit diploma de medic veterinar la Universitatea de medicină veterinară din Budapesta. După ce a lucrat în diverse locuri, din 1963 şi până la anii pensionării, a fost medic veterinar în satul său natal, unde s-a căsătorit cu Kocziha Judit, căsnicie din care li s-a născut fetiţa Györgyi, care mai apoi le-a alinat bătrâneţile cu o nepoţică. Ioan Selejan a avut o viaţă activă, atât în cadrul profesiei sale de medic, cât şi pe plan local. La bătrâneţe s-a implicat şi în cadrul comunităţii româneşti din Ungaria, fiind mai mulţi ani deputat în Adunarea Generală a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, iar trei cicluri la rând a fost preşedinte al Autoguvernării Româneşti din Aletea.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Gheorghe Bagy

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...