Institutul Cultural Român din Budapesta organizează în
perioada 29 iunie – 29 iulie 2015 expoziţia personală de grafică artistului
arădean, Onisim Colta. Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 29 iunie, de la
ora 19.00, la sediul ICR din str. Izsó nr. 5, în prezenţa
artistului plastic.
Onisim Colta s-a născut în 1952, la Baia Sprie, judeţul
Maramureş. În 1976 a absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” din
Cluj-Napoca, secţia pictură, clasa prof. Paul Sima. În 2006 obţine titlul de
Doctor în Arte Vizuale – Universitatea de Arte şi Design, Cluj-Napoca. În
perioada 1994–1998 este preşedinte al Filialei Arad a UAP, din 1998
vicepreşedinte al aceleaşi filiale, din 2000 redactor artistic al Revistei
„ARCA” din Arad. Participă anual la expoziţii internaţionale de grup în
Ungaria, Iugoslavia şi Germania. Lucrările sale au făcut obiectul mai multor
expoziţii personale de la Atena, Aachen, Budapesta şi Agadar (Maroc). Opere
semnate de Onisim Colta pot fi regăsite şi în numeroase muzee şi colecţii
particulare din lume.
Comentarii
Trimiteți un comentariu