În săptămâna 22–28 iunie, la Budapesta a avut loc cea de
a 4-a ediție a taberei de iconografie pe sticlă, organizată cu binecuvântarea
PS Episcop Siluan, de la Jula.
Tabăra a fost inițiată în anul 2012 de președinta Asociaţiei
Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta, Gabriela
Elekes, și s-a organizat de fiecare dată cu sprijinul financiar al Autoguvernării
Românești din cartierul XI al Budapestei. Ca și edițiile precedente, tabăra s-a
desfășurat în clădirea care a aparținut Fundației Gojdu și în care astăzi funcționează
Capela Ortodoxă Română și Așezământul Monahal Sfântul Ioan Botezătorul.
Majoritatea copiilor prezenți la această ediţie au
participat și la taberele precedente, fiind deja familiarizați cu tehnica picturii
pe sticlă, ceea ce explică și calitatea lucrărilor realizate de ei.
Părintele paroh de la Jaca, Cosmin Pop, îndrumătorul taberei, a ales și pregătit pentru lucru,
exclusiv, modele originale ale icoanei țărănești pe sticlă din Transilvania. De
la an la an, acest atelier de creație a devenit foarte popular și așteptat în
comunitatea budapestană. Este o satisfacție și pentru organizatori să descopere
că s-a creat deja un grup de copii interesați de acest gen de petrecere al
vacanței, care renunță cu plăcere la tentațiile lumii virtuale în care trăim.
În ultima zi de tabără, sub îndrumarea unui artist
plastic din Budapesta, copiii au avut ocazia să confecționeze din sticlă și mici
obiecte ornamentale, care au fost apoi topite. Cu toții au fost încântați de
această nouă încercare artistică.
Lucrările copiilor au fost expuse în Sala Gojdu a capelei
ortodoxe, duminică, 28 iunie, după oficierea Sfintei Liturghii.
G.E.E.
Comentarii
Trimiteți un comentariu