Mărturisirea credinţei în faţa martorilor

Duminică, 26 iulie, în Biserica Penticostală Betel” din Micherechi a fost oficiat un botez nou-testamental, prilej cu care trei tineri L-au mărturisit pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor personal în apa botezului. La împodobirea serviciului divin de botez au contribuit cu cântări în limba română grupul de tineri al bisericii. Cu această ocazie, Evanghelia a fost vestită de pastorul Ioan Bodog din Oradea.
Predica a accentuat bucuria mare din cer, pentru că prin botezul celor trei suflete au vrut să mărturisească credinţa şi dorinţa lor de a-L urma pe Domnul Isus. Fraţii Naomi şi Marc Puha şi Ana Bodnar au fost botezaţi în numele Tatălui, a Fiului şi al Duhului Sfânt, înaintea martorilor din biserică şi înaintea martorilor din ceruri. Serviciul de botez s-a încheiat cu rugăciunea de binecuvântare şi punerea mâinilor peste cei botezaţi.

A.C.

Comentarii