Unii cred că nu-i mare brânză să fii jurnalist de ziar:
scrii la calculator litere una după alta, din acele multe litere se nasc
propoziţiile şi frazele, care apoi alcătuiesc articolul. Şi atât. Mai adaugi
câte-o poză şi e gata ziarul. Mergi pe la evenimente, unde mănânci şi bei şi te
simţi bine, stai de vorbă cu oamenii, eventual mai dai din redacţie nişte
telefoane şi cu asta, basta! O distracţie pe cinste, pentru care pe deasupra
eşti şi plătit cu salariu lunar.
Nici la radio sau TV nu e mult mai greu. Jurnalistul de
radio doar ţine microfonul în faţa interlocutorului, mai pune şi el câteva
întrebări, dacă are în faţă un om mai vorbăreţ nici măcar cu întrebările nu
prea trebuie să se strofoace. În rest, la manifestări, mănâncă, bea şi se simte
bine. Apoi, ajungând în studio, montează şi el un pic materialul sonor şi gata,
îl dă în eter. Cei de la televiziune sunt mai vizibili, mai gălăgioşi, vin la
evenimente mai mulţi, unul cu camera de luat vederi, altul cu lumina, al
treilea cară microfoanele, iar reporterul se plimbă după ei. De fapt, vizibil,
aici numai cameramanul lucrează, care înregistrează tot ce se întâmplă,
ceilalţi doar stau în jurul lui, şi ca ceilalţi jurnalişti, când se termină
manifestarea mănâncă şi bea şi se simte bine. Apoi, în studio, un al cincilea
angajat montează materialul adus de pe teren, iar când se dă pe post vi se
doreşte Dvs., telespectatorilor, distracţie plăcută.
Oricât li s-ar părea unora din afară, să faci presă nu
este o distracţie. Iar să faci presă pentru o comunitate minoritară, cum sunt,
de exemplu, românii din Ungaria este nu doar o muncă serioasă de cercetare şi
documentare, dar ea are şi o mare încărcătură emoţională. La noi, ştirile nu
sunt bombastice. Articolele noastre de prima pagină nu încep cu „a omorât… a
împuşcat… a înşelat…”
Încărcătura emoţională vine din faptul că jurnalistul
minoritar trăieşte îndeaproape toate bucuriile dar şi tristeţile comunităţii de
naţionalitate despre care scrie. Jurnalistul minoritar este printre puţinii
care cunoaşte foarte bine comunitatea. Un bun jurnalist minoritar cunoaşte bine
trecutul şi prezentul comunităţii despre care scrie, cunoaşte valorile
acesteia, ştie personalităţile istorice şi culturale care au contribuit la
dezvoltarea identitară a grupului de aceeaşi limbă şi cultură. O comunitate
minoritară cu cât are mai mulţi jurnalişti, cu atât este mai bogată.
Noi, românii din Ungaria suntem pe zi ce trece mai
săraci. Presa noastră (atât cea scrisă cât şi cea electronică) a intrat de
câţiva ani într-un proces de cădere liberă, iar viitorul apropiat se prevede a
fi unul sumbru. Poate trebuie să ne bucurăm că mai avem ziar(e), emisiuni la
radio şi TV în limba română, dar până când??? Azi în cele trei redacţii („Foaia
românească” din Jula, radio şi televiziunea din Seghedin) lucrează câte doi
jurnalişti români, deci în total şase. Pe la mijlocul anilor 1990, în aceste
trei redacţii au activat 15–16 persoane. Nu-i totuna. Asta însemna că de trei
ori atâţia au utilizat zilnic limba română: scriau, traduceau, comunicau într-o
limbă românească frumos îngrijită. Azi, de la cei şase jurnalişti se aşteaptă o
muncă enormă şi inumană. Spaţiile de emisie sau paginile de ziar, care nu s-au
redus, trebuie umplute de puţinii jurnalişti, care nu-şi mai pot permite nici
să fie gripaţi, darămite să aibă vreo boală mai serioasă, pentru că altfel colegul
care rămâne pe baricade este epuizat până la extremă. Şi ne place sau nu să
recunoaştem: din cauza oboselii, nici calitatea muncii nu este deseori cea cu
care să ne mândrim.
De vreo zece ani, responsabilii din Ungaria promit să
crească numărul de angajaţi de la redacţiile radio şi TV, dar nu se întâmplă
nimic. România tace şi se încrede în promisiunile deşarte. La Budapesta s-au
făcut unele promisiuni şi în legătură cu o finanţare mai mare a presei scrise
româneşti. Baliverne! Vorbe goale! Să promiţi nu te costă nimic. Iar România aşteaptă
şi aşteaptă, până se va trezi că nu mai are presă în limba română dincolo de
graniţa de vest a ţării. Indiferenţa naşte moştri şi produce haos şi dezastru.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu