Carnavalul copiilor de la şcoala şi grădiniţa din Bedeu

Petrecerea de carnaval a copiilor a avut loc pe 17 februarie. Copilaşii s-au pregătit pentru acest eveniment cu mari emoţii. Serbarea de carnaval a fost apreciată nu doar de profesori, ci şi de părinţii şi bunicii care au venit la şcoală să-şi vadă odraslele. Aceştia nu au venit cu mâna goală ci au adus o mulţime de prăjituri care de care mai gustoase şi sucuri, de care copiii s-au bucurat foarte mult. Programul serbării celor mici a fost coordonat de către educatoarele Maria Kakócz şi Ecaterina Leó. Programul şcolarilor a fost întocmit de către învăţătoarele Nagy Gáborné şi Maria Jurca, iar profesorul Sárkány Lajos a pregătit pentru această ocazie mai multe jocuri concurs. Manifestarea a cuprins poezii şi cântece de carnaval, prima dată au intrat în scenă cei mici, după care colegii lor mai mari, toţi deghizaţi în prinţese, pisicuţe, văcuţe, piraţi, fotbalişti, scoţieni, etc. Pentru toţi a fost o zi extraordinară.

Maria Jurca


Comentarii