Lucrările Consiliului şi Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

În zilele de 12–13 februarie, sub conducerea Preasfinţitului Părinte Siluan, la Reşedinţa Episcopală din Jula s-au desfăşurat şedinţele de lucru anuale ale Consiliului şi Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Ca de fiecare dată, lucrările au fost precedate de Sfânta Liturghie Arhierească şi o slujbă de „Te Deum”, săvârşite de Ierarh împreună cu alţi clerici slujitori, în Paraclisul, respectiv Catedrala Episcopală din Jula, la care au luat parte şi membri ai acestor două foruri de conducere ale Episcopiei. Cu acest prilej, au fost aduse rugăciuni de mulţumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul acordat şi binefacerile revărsate şi în anul 2015 asupra preoţilor, monahilor şi tuturor credincioşilor Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În deschiderea lucrărilor, Ierarhul a subliniat importanţa deosebită a temelor stabilite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru 2016, desemnat ca „An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti, la împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică (1716–2016)”, deoarece tinerii reprezintă una dintre cele mai importante părţi ale unei societăţi, care are nevoie de o atenţie specială şi de care depinde viitorul ei. Totodată, anul acesta are o însemnătate aparte pentru Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, care îşi sărbătoreşte 70 de ani de la înfiinţarea ei, prin hotărârea Congresului Naţional Bisericesc al românilor din Ungaria, desfăşurat în 26 martie 1946, în biserica din Oraşul Mare Românesc, din Jula, devenită ulterior Catedrală Episcopală. Aceste tematici vor fi reflectate atât în conferinţele preoţeşti misionar-pastorale, de primăvară şi toamnă, cât şi în alte activităţi şi evenimente care vor avea loc în acest an.
În cadrul şedinţelor au fost prezentate detaliat rapoartele de activitate pentru anul 2015 ale celor trei sectoare ale Episcopiei: administrativ-bisericesc, cultural şi economic, fiind înregistrate şi de această dată realizări importante, atât în ceea ce priveşte restaurarea unor locaşuri de cult, finalizate deja, sau în curs de executare, precum sunt bisericile din Jaca, Apateu, Jula (Oraşul Mic Românesc) şi Bichiş, sau capelele din Budapesta şi Crâstor, cât şi activităţi caritativ-sociale.

Au fost adoptate proiectele de hotărâri pentru anul în curs, care prevăd, între altele, continuarea activităţilor specifice bisericeşti, misionar-pastorale, desfăşurate şi până în prezent, sprijinirea activităţilor mediatice ale posturilor Trinitas TV şi Radio Trinitas, ale Patriarhiei Române, a unor colecte, pentru Catedrala Mântuirii Neamului, pentru Fondul Central Misionar, din Duminica Ortodoxiei şi cea din timpul Postului Crăciunului şi a tuturor celorlalte activităţi, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Comentarii