Consulatul General
al României la Seghedin, în colaborare cu Catedra de Limba şi Literatura Română
a Universităţii din Seghedin, cu Universitatea de Vest Timişoara şi cu Centrul
de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj organizează o serbare cu ocazia „Mărţişorului”.
Evenimentul va avea loc vineri, 4 martie, de la ora 17.00, la sediul
Consulatului General al României la Seghedin (str. Kelemen nr.5). Invitaţii
serii sunt copiii şcolii generale din Cenadul Unguresc, care vor prezenta un
program artistic. La eveniment va fi lansat şi volumul „Mărţişorul”, coordonat
de prof. dr. Otilia Hedeşan, prorector al Universităţii de Vest din
Timişoara. Din program nu vor lipsi nici mărţişoarele, a căror poveste şi
prezentare vor fi susţinute de către Graţiana Pop şi Lucreţia Bolba
din Sălaj.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu