Expoziţia de fotografie a unei tinere din Jula - „Prima dată, fotografia a însemnat pentru mine o joacă, o curiozitate…”

O plimbare în natură, cu un aparat de fotografiat, poate fi o experienţă deosebită pentru o tânără de 15 ani, un fel de iniţiere în cunoaşterea creativă a naturalului. Fotografierea în natură oferă celui care o realizează sentimentul că viziunea lui particulară poate duce la crearea unor opere de artă fotografică.
Tânăra Fanni Fernanda Buzás, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula, şi-a descoperit de mai bine de un an pasiunea pentru imagine. Primind din partea părinţilor un aparat foto, a început să fotografieze în natură şi să surprindă anumite clipe pe care cu ochiul liber nu le poţi vedea întotdeauna. La fel, imaginile de vacanţă surprinse au început să capete şi o oarecare viziune în abordarea autoarei.
Chiar dacă a încercat şi alte genuri fotografice, Fanni recunoaşte că a rămas fidelă fotografiei de natură şi călătorie. Cel mai mult îi place să fotografieze în mediul natural, în locuri cât mai sălbatice şi pline de viaţă. Primele ei fotografii sunt cele cu florile din grădina sa. A încercat să studieze aparatul foto primit de la părinţi, în diverse forme, făcând fotografii în lumina zilei, nocturne, etc.



Pentru prima dată, Fanni a scos câteva din lucrările sale pe imprimantă, acestea alcătuind actualmente o expoziţie de fotografie în aula Şcolii generale şi Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula, unde pot fi admirate de colegi, cadre didactice şi părinţii care trec prin instituţie.
„Pentru a fi creativ trebuie să ai libertate, să ai timp şi energie, precum şi plăcere în ceea ce faci, pentru a crea ceva nou şi valoros. Prima dată, fotografia a însemnat pentru mine o joacă, curiozitate, iar mai apoi s-a transformat în pasiune. O modalitate de a imortaliza momente trecătoare, un mijloc de a arăta şi altora ceea ce eu am văzut. Natura nu încetează niciodată să te uimească…! În acelaşi loc poţi face mai multe peisaje diferite, în permanent schimbătoarea natură a luminii, odată cu schimbarea anotimpurilor, transformările de-a lungul zilei, uneori salturi de la o clipă la alta… Tot timpul altceva, detalii diferite… De tine depinde ce surprinzi! Pentru mine, aparatul de fotografiat a devenit un hobby plăcut şi o distracţie!”, ne-a mărturisit autoarea fotografiilor.

A.B.

Comentarii

Trimiteți un comentariu