Conservarea limbii române şi a tradiţiilor româneşti la Săcal

„Am citit, am colorat, ne-am rugat, ne-am împărtăşit şi a fost foarte frumos…”, aceste lucruri ni le-a spus cu mare bucurie Adela Negrău, preoteasa de la parohia Săcal, despre prima activitate organizată cu copiii din Săcal şi Komádi. Este vorba despre un proiect pe care pr. Ionuţ Negrău, parohul din Săcal, l-a lansat de curând, în ideea de a promova şi conserva limba şi tradiţiile care mai există în localitate. Aceste activităţi se desfăşoară la parohie şi aşteaptă copiii din familiile româneşti sau mixte. La prima activitate de acest gen, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, au participat 9 copilaşi ai credincioşilor din parohie. Pe viitor, activităţile au loc în zilele de sâmbătă, la care copilaşii vor învăţa rugăciuni, cântece, vor învăţa împreună cu preotul paroh şi doamna preoteasă jocuri şi cântece româneşti. Iar pentru Sfintele Paşti vor pregăti ouă încondeiate şi o mică serbare de Paşte, vor face excursii în zonă şi vor organiza împreună programe distractive, ne-a informat părintele Negrău.
A.B.


 

Comentarii