Corul „Pro Musica” a cântat la românii din Vârşeţ

În Catedrala Ortodoxă Română „Înălţarea Domnului” din Vârşeţ, de sărbătoarea hramului bisericii, a avut loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Corală Religioasă „Te Deum Laudamus”. Festivalul a avut loc în zilele de 8–9 iunie, după slujba Vecerniei din ziua de miercuri şi după Liturghia Arhierească de joi, când s-a sărbătorit hramul catedralei. Liturghia a fost oficiată de către PS Daniil, Episcopul administrator al Episcopiei Ortodoxe Române Dacia Felix din Serbia şi un sobor de preoţi şi diaconi români din Serbia şi România.

Festivalul internaţional a fost organizat sub auspiciile Consulatului General al României din Vârşeţ, cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Muzicii din Timişoara, Asociației „Banatic – Art” din Vârşeţ şi Asociaţiei „Suflet pentru suflet” din Timişoara.
La eveniment au participat pe parcursul celor două zile coruri româneşti din trei ţări: din mai multe localităţi româneşti din Serbia, România, dar şi corul românesc mixt din Ungaria Corul „Pro Musica” din Jula, care anul acesta aniversează 25 de ani de existenţă. Corul „Pro Musica” din Jula funcţioneză sub coordonarea domnului Ştefan Oroian şi îşi desfăşoară activitatea sub bagheta dirijorului arădean Adrian Bugyi.
„În prima zi a festivalului am avut invitate opt coruri din Voivodina şi din Serbia, atât româneşti cât şi sârbeşti. Astăzi, în cea de-a doua zi a festivalului, după Liturghia Arhierească am avut invitaţi din România, Ungaria şi iarăşi din Serbia, un număr de alte 8 coruri, pe care le-am invitat şi le-am audiat cu drag. Pentru noi a fost un lucru minunat să primim aici, în parohie, prieteni din România, pe care îi ştim mai de demult. Am avut ocazia şi bucuria să avem în mijlocul nostru şi corul românilor din Ungaria, cu care ne-am întâlnit în urmă cu doi ani la un festival coral de muzică religioasă din Lugoj, România. Corul de la Jula a primit şi anul trecut invitaţie din partea noastră, dar din probleme de deplasare sau financiare nu s-a reuşit, însă anul acesta ne-au făcut cinstea de a fi împreună cu noi. Sunt convins că şi credincioşii au fost bucuroşi să asculte aceste coruri româneşti, dar şi pe cele ale bisericii sârbe, care cântă foarte îngrijit şi cu un repertoriu deosebit. Consider că aceste întâlniri au avut o însemnătate deosebită atât pentru biserică, cât şi pentru comunitatea românească de aici şi pentru oraşul Vârşeţ”, ne-a spus pr. Adrian Boba, paroh la Catedrala episcopală din Vârşeţ.
*
Cheltuielile de călătorie ale Corului „Pro Musica” au fost asigurate din fondurile primite de la Comisia pentru relaţii cu sfera civilă a AŢRU.

A.B.

Comentarii