Copii, vacanţă şi icoane ortodoxe în Budapesta

Cu binecuvântarea PS Episcop Siluan, în săptămâna 20–26 iunie, la Budapesta, s-a desfășurat tradiționala tabără de iconografie pe sticlă, ajunsă în acest an la cea de-a cincea ediție. Tabăra a fost inițiată în anul 2012 de președinta Asociației Femeilor Ortodoxe Române din Budapesta, Gabriela Elekes, și s-a desfășurat de fiecare dată cu sprijinul financiar al Autoguvernării Românești din cartierul XI al Capitalei.
Ca și edițiile precedente, tabăra s-a desfășurat în clădirea care a aparținut Fundației Gojdu și în care astăzi funcționează Capela Ortodoxă Română și Așezământul Monahal Sfântul Ioan Botezătorul.

Pentru acest an, părintele paroh de la Jaca, Cosmin Pop, îndrumătorul taberei a ales și pregătit modele originale ale icoanei bizantine.





De la an la an, acest atelier de creație și lucru a devenit foarte popular și așteptat la Budapesta. Majoritatea copiilor prezenți la această ediție au participat și la taberele precedente, fiind deja familiarizați cu tehnica picturii pe sticlă, ceea ce explică și calitatea lucrărilor realizate de ei. Este o satisfacție faptul că s-a creat un grup de copii interesați de acest gen de petrecere a vacanței, copii care renunță cu plăcere la tentațiile lumii virtuale.
Ca de fiecare dată, tabăra s-a încheiat cu o expoziție a lucrărilor realizate de copii timp de o săptămână. Expoziția a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii în Capela Ortodoxă Română din Budapesta. Părintele Cosmin Pop le-a mărturisit celor prezenți că se întoarce cu mult drag, în fiecare an, la aceste tabere din Budapesta. Cu bucurie a constatat că sunt părinți care-și îndrumă copiii spre îndeletniciri în preajma bisericii. Acestea îi întăresc deopotrivă în credința și tradiția strămoșească.
„Se vede în sufletul fiecărui copil fărâma de frumusețe cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Asta ne dă și nouă, celor care-i primim în grijă sufletească pe timpul taberei, foarte multă putere sufletească. Ne ajută să ne reîntoarcem la acea nevinovăție și puritate a copilăriei, la acea deschidere totală față de credință”, a spus pr. Cosmin Pop.

G.E.E.

Comentarii