Anotimpul revederilor emoţionante a continuat
luna aceasta la Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula cu întâlnirea
promoţiei 1977–1981. Foştii liceeni s-au revăzut după 35 de ani, de la momentul
absolvirii. Câte emoţii au simţit şi câte amintiri frumoase au retrăit alături
de profesorii lor nu se pot spune în cuvinte! „Au fost din nou copii şi
adolescenţi, pentru câteva ore măcar”, spune, cu nostalgie, fosta lor
dirigintă, prof. pensionară Elena Gal
Condoroş, care se mândreşte cu faptul că această clasă a fost prima ei
promoţie la care a fost dirigintă în anii carierei sale de profesoară.
Întâlnirea a avut loc pe 12 noiembrie, la Centrul Cultural Românesc din Jula.
Din această promoţie au făcut parte 26 de elevi, din localităţile Chitighaz,
Micherechi, Bedeu şi Jula.
Emoţionaţi şi încărcaţi de amintiri,
absolvenţii, trecuţi de prima vârstă, au absorbit din priviri fiecare detaliu
din incinta liceului care le-a răscolit memoria, iar gândul i-a trimis cu 35 de
ani în urmă la momentul când aşteptau cu frică orele mai dificile de la liceu,
ne-a mai mărturisit diriginta lor. Doamna Condoroş ne-a mai spus că de data aceasta
nu au mai ţinut o oră de diriginţie cum se obişnuieşte să se ţină la o astfel
de întâlnire. „Fiindcă am mai ţinut astfel de întâlniri în decursul celor 35 de
ani, ora de dirigenţie nu a mai fost cu catalog, însă ca de fiecare dată
întâlnirea a căpătat o senzaţie de melancolie. Am ţinut şi un moment de
reculegere pentru colegii decedaţi, trei la număr, iar prin inima fiecăruia
treceau fiori pentru că foştii lor colegi au plecat prea devreme şi au lăsat în
urma lor ceea ce abia începuse, o familie, o carieră, o viată frumoasă.”
Cei 13 foşti liceeni prezenţi la întâlnire,
şi-au luat rămas bun cu speranţa unei noi întâlniri peste cinci ani şi, de ce
nu, peste încă treizeci şi cinci de ani.
A.B.
Comentarii
Trimiteți un comentariu