„Cupa carnavalului”, organizată la
Lecuşhaz de 17 ani consecutiv, s-a dovedit a fi o adevărată olimpiadă a fotbalului
şcolar. Este vorba despre o competiţie de fotbal pe teren redus, la care
participă elevi de la toate şcolile din Ungaria în care se predă limba română.
Anul acesta, la competiţia din 23 februarie, au participat elevi, băieţi şi
fete, în echipe mixte, de la zece şcoli din localităţile: Chitighaz, Aletea,
Micherechi, Leucuşhaz, Pocei, Săcal, Bătania, Jula, Cenad şi Apateu.
Competiţia a fost organizată şi finanţată
de către Autoguvernarea Românească din Leucuşhaz, în colaborare cu
Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria şi cu Centrul de Documentare al
AŢRU, la eveniment fiind prezenţi şi reprezentanţii AŢRU, preşedintele Tiberiu
Juhasz şi Gheorghe Cosma, şef
de oficiu.
Au avut loc peste douăzeci de meciuri,
tinerii fiind arbitraţi de către arbitrii István Bíró şi Tamás Bíró.
Pasiunea pentru fotbal se naşte şi se
educă încă din copilărie. De aceea, Gheorghe Santău, preşedintele Autoguvernării
Românilor din Leucuşhaz, gazda evenimentului şi cel care a contribuit la
iniţierea acestei competiţii sportive în anul 2001, ne-a mărturisit că şi-a
dorit să promoveze acest sport în rândul copiilor şi tinerilor fiind motivat şi
de faptul că în urmă cu 37 de ani, profesorul de educaţie fizică din Leucuşhaz,
Teodor Fenyvesi, a organizat aici
prima „Cupa Coşbuc”, astăzi „Cupa prieteniei”. „Ne bucurăm că suntem gazdele
acestui eveniment. Această Cupă a Carnavalului o organizăm de obicei în luna
februarie, după cum dovedeşte şi denumirea acesteia, când sunt în toi serbările
de carnaval, iar şcoala generală din localitate ne oferă sala de sport foarte
adecvată pentru o astfel de competiţie. În urmă cu 37 de ani, aici la Leucuşhaz
a avut loc primul concurs de acest gen, “Cupa Coşbuc”, azi cu numele de “Cupa
prieteniei”, care anul acesta va fi organizată iar la noi la Leucuşhaz, în luna
mai. Ne bucurăm să avem astăzi la Leucuşhaz tineri şi profesori din zece
localităţi şi sperăm să putem organiza încă mulţi ani înainte aceste întâlniri”,
ne-a spus domnul Gheorghe Santău.
A.B.
Rezultate finale:
Locul 1 – Jula
Locul 2 – Pocei
Locul 3 –
Chitighaz
Locul 4 – Apateu
Locul 5 –
Micherechi
Locul 6 – Cenadul
Unguresc
Locul 7 – Leucuşhaz
Locul 8 – Săcal
Locul 9 – Bătania
Locul 10 – Aletea
Comentarii
Trimiteți un comentariu